Le vedem în spitale, dar şi în cămine de bătrâni sau în instituţii care oferă îngrijire paliativă. Sunt dedicate meseriei şi foarte bine plătite, au responsabilităţi multe şi se implică 100% în îngrijirea pacienţilor. Infirmierele sunt parte din personalul oricărui spital sau clinică, sunt oameni de bază în economia sistemului medical, aşa că joburile de infirmieră sunt la mare căutare şi oferta de locuri de muncă este excelentă.
Aceste cursuri de infirmieră sunt primul pas spre o carieră în domeniul medical. Disponibile oricând şi extrem de variate, aceste cursuri acreditate vor oferi cursanţilor tot ce au nevoie ca să devină infirmiere şi să se integreze rapid în spitale sau clinici, cămine şi centre de îngrijire paliativă.
Numărul de ore, salarii infirmiere şi condiţii de înscriere la cursurile de infirmieră
Infirmierele sunt poate cele mai importante într-un spital sau într-un cămin de bătrâni. Ele se ocupă doar de îngrijirea bolnavilor, de prevenţie şi de îngrijire paliativă, şi colaborează cu asistentele, asistenţii medicali.
De la dezinfectare şi curăţenie, până la transport materiale şi pacienţi, hrănire şi recuperare pacienţi, în toate aceste procese deosebit de importante pentru pacienţi şi pentru sănătatea lor infirmiera este prezentă şi încearcă să ofere cele mai bune servicii.
O şcoală sanitară ar putea fi o investiţie de timp şi de bani mult prea mare şi durează prea mult, aşa că un curs de infirmieră acreditat este soluţia cea mai bună şi mai rapidă ca să ajungi să ocupi un astfel de post în spitale sau clinici, cămine de bătrâni şi alte instituţii care au nevoie de o infirmieră bună.
În cele 720 de ore şi 3 luni de cursuri, cu teorie şi practică, vei învăţa totul despre ce presupune jobul de infirmieră, la final vei avea diploma recunoscută naţional şi internaţional şi vei putea lucra pe salarii ce pornesc de la 3000 ron în ţară şi depăşesc de multe ori 5000 ron în străinătate.
Ca să te înscrii la cursuri de infirmieră trebuie să ai diploma de liceu sau măcar să fi terminat învăţământul obligatoriu, sfârşitul cursurilor va veni cu probe scrise şi practice pentru a exista evaluare obiectivă înainte de a se elibera o diplomă.
Motive să te înscrii la cursurile de infirmieră
De ce să te înscrii la cursuri de infirmieră acreditate?
Nu ai o activitate monotonă, ai mereu altceva de făcut în fiecare zi, ajuţi oamenii care au nevoie de tine şi ai satisfacţia că lucrezi pentru oameni şi cu oameni.
Câştigurile sunt mai mari decât în alte domenii de activitate. Dacă nu vrei să lucrezi în ţară poţi să alegi instituţii medicale şi cămine de bătrâni din străinătate, acolo unde salarii de 1000-2000 de euro sunt văzute ca normale pentru postul de infirmieră.
Găseşti foarte uşor un loc de muncă. Infirmierele nu lucrează doar în spitale, clinici. Te poţi angaja imediat în cămine de bătrâni, poţi ajuta pacienţi la domiciului, lucrezi în instituţii specializate pe un anumit tip de îngrijire, paliativă de exemplu. La nevoie vei avea şi două locuri de muncă, dintre care unul la domiciliul unei persoane.
Ai cunoştinţe teoretice şi practice şi abilităţi formate în doar trei luni. Economiseşti energie şi bani, ştii că te poţi angaja imediat după ce termini cursuri de infirmieră, structura cursurilor îţi permite să acumulezi rapid toate informaţiile necesare ca să devii un bun profesionist în domeniul tău de activitate.
Programul este flexibil. Participi şi de acasă la cursuri sau mergi la ore după ce termini programul de lucru, nu renunţi la locul de muncă şi nu eşti nevoit să iei concediu pentru a putea merge şi la cursurile de infirmieră. Nu este aşa de obositor pentru tine şi îţi împlineşti şi visul de a deveni infirmieră mai uşor.
Preţuri bune pentru cursurile de infirmieră, informaţii simplu de înţeles şi înscrieri la orice vârstă, peste 18 ani
Informaţii prezentate pe înţelesul tău. Cursurile de infirmieră sunt gândite şi prezentate în aşa fel încât să înţelegi ce înveţi, să îţi însuşeşti corect terminologia şi să poţi pune în practică orice fel de noţiuni vehiculate. Specialiştii cu experienţă care se ocupă de aceste cursuri vor şti cum să ofere informaţii relevante pentru viitoarele infirmiere şi răspund la orice fel de nelămuriri ale cursanţilor.
Preţuri bune şi cursuri de infirmieră de calitate. În România, costurile cursurilor de infirmieră variază în funcţie de instituţia care le organizează, de experienţa profesorilor şi de modulele gândite, numărul de ore. De la, 790 ron pe curs se poate ajunge şi la 1100 ron pe curs, dar se pot plăti în rate aceste sume, deci un alt mare avantaj.
Cursuri complete, cu toate noţiunile necesare. Înveţi despre anatomie şi fiziologie, despre îngrijirea pacienţilor, primul ajutor, administrare de medicamente, dar şi despre comunicare şi etică. Când termini cursurile ai tot ce îţi trebuie pentru a face faţă la locul de muncă.
Vârsta de înscriere accesibilă pentru toată lumea. Trebuie să ai minim 18 ani, să fi terminat un liceu sau măcar gimnaziul, să fii apt să participi la cursuri. Nu contează practic vârstă, dacă ai 50+ sau 30+ poţi merge la astfel de cursuri, este alegerea ta, vârsta nu va fi un obstacol în calea împlinirii visului tău.